Am fost un dobitoc?!

De ceva timp, mai ales de când îl văd pe Traian Băsescu cot la cot cu Șerban Nicolae, apărătorul corupților, îmi tot dă târcoale intenția să îmi pun cenușă în cap folosind celebra zicere a lui Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”. Nu știu alții cum sunt, dar cred că mulți dintre cei care au sprijinit acțiunile fostului președinte, printre care mă aflu, au un acut sentiment de jenă asistând, neplăcut surprinși, cum însuși Băsescu reinterpretează băsismul.

Dincolo de dezamăgirea să vezi un om care își distruge sistematic soclul pe care s-a aflat la un moment dat, mă simt dator să dau unele explicații. Chiar retroactiv și tardiv.

În primul rând, și eu și alții, nu l-am sprijinit pe omul Traian Băsescu, nu ne-am făcut icoană sau chip cioplit din el, ci i-am fost alături în acțiunile sale îndreptate în direcția consolidării statu

Nunta Însângerată – TNCMS Craiova, 2017.

lui de drept și a integrării României în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică. Indiferent cât își va mai găuri singur și frenetic carena, nimic nu-mi va schimba convingerea că progresul pe calea independenței justiției i se datorează în bună măsură. Că motivele pentru care a făcut-o sunt discutabile, că a fost un ucenic vrăjitor care și-a închipuit că va controla sau folosi justiția în interesul lui și a celor apropiați, ce rămâne este că în cele din urmă a dezlănțuit un val căruia nici el nu i s-a mai putut opune. Și acesta este singurul lucru important la scara istoriei.

Discuția se poate purta și din perspectiva alternativei. Care erau variantele pe care le-am fi avut la dispoziție? Adrian Năstase sau Mircea Geoană? Aud? Sunt absolut convins că dacă România i-ar fi avut pe oricare dintre cei doi la cârmă, astăzi am fi fost și mai aproape de o „democrație” pe model sud-american sau chiar din spațiul ex-sovietic.

Nu știu cât de multe și cât de mari sunt muștele de pe căciula lui. Una dintre ele, care îl bâzâie cel mai supărător, este că în campaniile sale electorale s-au folosit fonduri ilegale în plata gecilor, găleților și altor asemenea materiale. Bănuiesc că nu a orchestrat în mod direct strângerea acestor fonduri, dar cu certitudine a preferat să întoarcă capul când cei din jurul său, în special Elena Udrea, au dirijat aceste operații. El scuză acțiunea prin faptul că banii nu i-au dus acasă, deși aici mă îndoiesc, pentru că sigur parte din fonduri au alunecat și în buzunarele lacome ale „perceptorilor”. Din acest moment judecata acestor acțiuni, cu certitudine ilegale, poate avea două direcții. Una a justificărilor, prin faptul că dacă el nu proceda așa, cu găleți și pui, adversarii lui apelau oricum copios la aceste mijloace, încât s-ar fi creat din start o competiție neloială în care dacă Băsescu proceda corect și legal, pierdea alegerile. Și atunci, cu ce ne-am fi ales? Există și direcția sancționării fără milă a faptelor, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, prin aceea că Adrian Năstase a plătit ajungând la pușcărie pentru că a adunat într-un mod asemănător fonduri de campanie, chit că asta a fost un mizilic al ilegalităților la care s-a pretat.

Știu că astăzi dezicerea de Băsescu are darul să provoace mari satisfacții în tabăra contestatarilor lui din perioada mandatului, cu vârf de lance în Antenele voiculesciene sau a foștilor usl-iști. Domnul Gâdea își face un titlu de glorie înfățisându-ne seară de seară așa-zisul martiriu la care s-au supus în acea perioadă. Nimic mai fals! Contestarii de atunci nu o făceau din considerente morale și cu atât mai puțin justițiare, era doar o luptă pentru „controlul teritoriului” între bande. Era ca și cum două rețele de traficanți se războiesc, iar când poliția îi prinde pe unii dintre ei, adversarii ar poza în apărători ai dreptății. Războiul Antenelor și al USL-ului nu a fost decât o luptă de preluare a zonelor în care să încaseze „taxa de protecție”, nu de întronare a justiției, lucru de altfel atât de ușor de demonstrat când astăzi vedem cum cele două grupări acționează solidar împotriva DNA și justiției independente, în general.

Așa că mai ușor cu rânjetele superioare. Este dreptul fiecăruia să aleagă cum părăsește scena. Băsescu a ales să plece huiduit. Dar nu sunt eu de vină pentru alegerile lui. A fost util unei etape din îndreptarea României către o țară cu adevărat democratică. Așa cum după ce folosești conținutul ambalajului acesta se aruncă, el își acceptă cu greu destinul de a ajunge la gunoi după ce a fost folosit. Dar pentru asta nu sunt eu dobitoc!

Good bye, Mr. President!

Publicat în Adevărul în 5 mai 2017

Comentează