Căldura craiovenilor, de la extaz la agonie

În 2010, conform situației financiare depuse la Ministerul Finanțelor Publice, Regia de Termoficare Craiova înregistra un profit de 849.275 lei, pentru ca la sfârșitul anului 2011, să înregistreze o pierdere de 7.983.780 lei ca urmare, în principal, a înregistrării unor datorii și penalități aflate în litigiu și înregistrate extrabilanțier până la acel moment.
Începutul verii lui 2012 este momentul în care destinul regiei intră pe mâna noii administrații a orașului, cea care își făcuse un titlu de glorie în campania electorală din măsurile pe care le va întreprinde pentru salvarea distribuției agentului termic și apei calde în oraș. Prima măsură întreprinsă este numirea în iulie a unui director, Popescu Cristian Alexandru, din cariera căruia se alege drept argument suprem al competenței, experiența din Vietnam(?). Imediat după, fără nicio analiză economico-financiară solidă, în scop pur propagandistic atâta vreme cât nu era prevăzută nicio măsură concretă de eficientizare a activității și stopare a hemoragiei de fonduri, primarul Lia Olguța Vasilescu propune, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, ca începând chiar cu data de 1 iulie, preţul de referinţă pentru energia termică să scadă de la 245 de lei la 220,5 lei, pentru o gigacalorie. O ieftinire de 25 de lei care, pentru cetățeanul speriat de iarna care urma să vină, era un adevărat prilej de confirmare că a votat bine.

La sfârșitul lunii octombrie 2012 se naște ca succesoare a defunctei regii, societatea Termo Craiova SRL. La cârma acesteia este numit Degeratu Nicolae, persoană care își regăsise între timp dragostea dintâi față de culorile PSD. Zorii contraperformanței care urma să vină se ivesc pentru că în doar două luni de funcționare, noua societate sub bagheta celui cu nume predestinat pentru asigurarea căldurii, încheie exercițiului financiar cu o pierdere de 7.173.899 lei, egală cu cât se pierduse în toate cele douăsprezece luni din 2011, prefigurând dezastrul anului următor. Astfel, la sfârșitul lui 2013, pierderea se triplează, atingând 25.974.241 lei. Era păcat ca pentru aceasta „performanță”, cel care avea „meritul” principal, să nu fie răsplătit din banii craiovenilor cu o retribuție care va atinge în perioada Sfintelor Sărbători de iarnă, „modesta” valoare de doar 40.000 lei pentru o singură lună.

Dacă Popescu și Degeratu aveau explicația pentru numiri faptul că activaseră în domeniul energetic, brusc, executivul decide să repună pe linia de plutire compania prin „ungerea” la cârmă a unor manageri care să nu fi avut nici în clin, nici în mânecă cu domeniul, pe principiul, poate, că un habarnist are același noroc la loto cu un doctor docent.

Criteriul hazardului, dar și al apartenenței la cercul intim de favoriți din preajma primăriței, în noiembrie 2013, conduc la desemnarea drept administrator a lui Neațu-Breciuga Mihail Adrian, consilier județean PSD. Acesta va conduce destinele companiei timp de un an, remarcându-se nu doar prin faptul că pierderile vor atinge nivelul incredibil la sfârșitul anului 2014 de 46.793.601 lei, de aproape 7 ori mai mari decât la începutul mandatului așa-numit „salvator”, însă își dublează performanța managerială și prin scăderea cifrei de afaceri cu aproape un sfert! Termo Craiova devine un perpetuum mobile de tocat banii cetățenilor, în care aproape două treimi din ce se facturează drept căldură cetățenilor și firmelor se regăsește în pierderi.

După anul sabatic al lui Neațu, vine rândul unui alt „campion” care se încălzea de zor pe marginea terenului, să aibă secretară și mașină la scară, anume lui Lungu Florin Gabriel. Din lectura CV-ului sus-numitului aflăm, ca demn de menționat, că s-a născut și că este, citez, „consecvent și obiectiv etc.”

„Lovitura” lui Lungu este fulgerătoare, ca în karatele atât de dragi președintei sale pe linie de organizație PSD, doamna Primar, încât după nici 4 luni de mandat, Termo Craiova este împinsă spre insolvență. „Etc.-ul” din CV ascunde multe, inclusiv se acceptă, fără niciun fel de comentariu sau informare a Consiliului Local, numirea de către Complexul Energetic Oltenia a unui executor judecătoresc, Dumitrescu Ilona, în relația recuperării datoriei de peste 270 milioane lei. Această manevră a CEO ascunde o adevărată „inginerie financiară”, fiind făcută înaintea cererii de intrare în insolvență și recuperându-se doar o sumă modică, de aproximativ 10 milioane de lei, raportat la datoria uriașă, sumele fiind virate în cursul anului 2014.

Conform înțelegerii cu executorul judecătoresc, acesta urma să încaseze un onorariu de aproximativ 1% din sumele recuperate din datoriile Termo Craiova către CEO, atâta doar că onorariul s-a calculat nu la nivelul debitului plătit, cum ar fi fost normal, ci la nivelul debitului constituit. Practic, în loc de a încasa în jur de 90.000 de lei, fericita doamnă Dumitrescu încasează în 2014 suma de aproximativ 2,5 milioane lei, adică 1% din datoria totală, sau mai sugestiv, aproximativ 50 de mii de euro pe lună. Acest mecanism financiar a fost devoalat și în raportul de audit întocmit cu prilejul declarării insolvenței și prezentat Consiliului Local, auditorul considerând că, în aceste condiții, banii trebuie recuperați de la executor, având în vedere că sumele au fost reținute anticipat și nejustificat. Cine să o facă?

La începutul anului 2015, după sarabanda șirului de numiri salvatoare sau soluții miraculoase niciodată aplicate, precum mult trâmbițata fuziune cu Complexul Energetic, se aplică măsura finală, intrarea în insolvență și numirea ultimului, până acum, din șirul de administratori, de această dată cu titulatura de „special”, Magla Dan Iulius, fost consilier local PSD, și a unui administrator judiciar, în persoana doamnei Somnea Mariana Maria.

Insolvența, în esență, este încercarea de salvare a unei societăți, un răgaz în plata datoriei către creditori cu speranța că prin eforturile noilor administratori se va găsi soluția salvatoare de repunere pe picioare a societății în cauză. Analizând însă se se întâmplă la Termo Craiova, se ridică mari semne de întrebare că cineva dorește cu adevărat salvarea, sau mai degrabă, îngroparea definitivă a societății prin faliment.

Cum altfel decât grăbirea falimentului se poate numi hotărârea din aprilie a Adunării și Comitetului Creditorilor în care Complexul Energetic Oltenia este preşedinte, iar Primăria Municipiului Craiova, membru, de stabilire a administratorului judiciar cu un onorariu lunar fix de 21.500 euro +TVA/lunar pe toată durata procedurii? Tribunalul Dolj ia act în data de 13 mai 2015 de hotărâre, dar și de dărnicia creditorilor care prevede suplimentar acordarea altor onorarii variabile de până la 4% din creanţele recuperate sau 5% din sumele obţinute prin vânzare de active. Păi să tot fii administrator judiciar până la calendele grecești, pentru că un onorariu de minim 26.660 euro (cu TVA) pe lună este visul multor manageri de companii multinaționale!

Pe de altă parte, ca să nu fiu acuzat de invidie, omenească până la urmă, am avut curiozitatea să analizez măsurile înțelepte ale unui administrator atât de valoros din prisma nivelului onorariului. Prima dintre ele, și singura până acum, concretizată cu puțin timp în urmă, este disponibilizarea a peste 150 de salariați. Poate erau într-adevăr prea mulți, dar dacă este să dai crezare unor surse interne, au fost date afară persoane cu vechime și experiență, fiind păstrați dintre cei angajați recent, în preajma fostei campanii electorale prezidențiale, care mulți dintre ei nu calcă prin companie decât cu prilejul încasării salariului. Ilustrativă în acest sens este o reclamație făcută pe site-ul teiadna.ro, pe care o citez anonimizând numele: „Ține angajați cu salarii mari care nu calcă pe la serviciu. I.V.A. e plătit cu salariu la maxim de inginer și nu vine decât să-și ia banii de la caseria unității, iar A.E., de când s-a angajat, a venit doar într-o zi, câteva ore.”

Analizând măsura și coroborând-o cu banii încasați de către executorul judecătoresc și administratorul judiciar, coincidență, ambii din Gorj, constatăm că sumele încasate lunar timp de un an de zile de către cele două doamne depășesc 75.000 euro, adică sunt practic comparabile cu cheltuială salarială a celor 160 de salariați disponiblizați, presupunând a fi avut un venit mediu net de 13 milioane de lei. Curat restructurare, dai afară 160 de oameni, pentru ca din economiile făcute să îndestulezi două persoane?!

Dacă acestea sunt măsurile, sau mai degrabă măsura, este normal să te întrebi, ce o recomandă pe doamna administrator judiciar, Somnea Maria Mariana, ca salvatoare a societății de termoficare?

O simplă căutare pe Google, ne dă imediat câteva răspunsuri posibile. În 2004, aflăm că doamna a candidat pe lista PSD+PUR Gorj pentru un post de parlamentar în Camera Deputaților. Conform presei locale din acea vreme (scandaldegorj.ro), aflăm dintr-un articol cu un titlu interogativ „Maria Somnea, finanțatoarea PSD Gorj?” că dânsa a avut o ascensiune fulgerătoare în funcția de mandatar financiar al PSD, dar și de șefă a Organizației de Femei PSD Gorj, preluând ștafeta de la mult mai titrata, Sanda Mischie.

Coincidențele nu se opresc aici, doamna Somnea împreună cu firma pe care o conduce, Siomax Târgu Jiu, se regăsesc ca administrator judiciar al controversatului faliment precedat de devalizare al Urex Rovinari, dar și pe lista celor șapte evaluatori consemnaţi de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice având contracte cu RA-APPS. O astfel de evaluare a făcut posibil, conform gandul.info, ca PSD şi UNPR să-și cumpere în decembrie de la stat, sediul central la un preţ de cel puţin 2,5 ori mai mic decât cel al pieţei, numele firmei de evaluare, una dintre cele șapte, fiind ținut secret de către Regia Protoculului de Stat pe motiv de „clauze de confidenţialitate”.

În loc de concluzii, se vede cu ochiul liber cum corolarul „măsurilor providențiale” anunțate în precedenta campanie electorală, este de fapt falimentul societății de termoficare. Dintr-un anumit punct de vedere, acesta ar putea fi justificat sub motivul că astfel toate datoriile sunt șterse și se poate pleca la drum cu o nouă societate, „mai curată și mai uscată”. Mai plauzibil pare, însă, că sunt mult mai mulți cei care își doresc baterea ultimului cui în sicriul termoficării craiovene cu scopul îngropării pentru totdeauna în fața „legiștilor” de la DNA a faptelor petrecute în ultimii ani. Iar dacă tot fac această comparație morbidă, mă duce gândul că asistăm, în acest moment, nu la o încercare de resuscitare, ci la ritualul macabru prin care rudele lacome se bat la capătâiul mortului pe hainele și tigăile lui.

Sfârșit?!

Publicat în Gazeta de Sud pe 5 octombrie 2015

Comentează