Lanțul trofic

The Elephant in the room or the Vibrator Play – Teatrul National Craiova, 2017.

Ca o cocotă bătrână, politica românească devine conștientă că din cauza vârstei, nu mai are căutare la public. Și atunci, apelează la trucurile cunoscute, un ruj mai strident, un fard gros care să-i ascundă ridurile, un pic de clarobscur pentru o vreme, cam cât o guvernare tehnocrată, după care să se poate prezenta din nou ca prospătură.

Pe rând, liderii partidelor mari sau ale așchiilor acestora se perindă în prim plan asigurându-ne că operațiunea de restructurare se desfășoară intens. Un fel de „stați liniștiți la locurile voastre” pentru că se schimbă paturile. Recenta declarație a doamnei Alina Gorghiu demonstrează aproape didactic că totul se va rezuma la înlocuirea ambalajului mărfii, nu a conținutului într-unul care să însemne integritate și competență: „Este posibil ca analiza să ne arate că anumite persoane sunt uzate și nu mai trebuie să fie în prim planul politicii. Ne va arăta dacă cei care au tăiat salarii și pensii sau cei care au participat la suspendarea președintelui sunt sau nu acceptați de electorat.”

Pe măsură ce vocea străzii se aude din ce în ce mai stins, măsuri concrete de schimbare a clasei politice cum sunt modificarea legii alegerilor locale cu vot în două tururi sau reducerea numărului de parlamentari la 300 sunt aruncate la coș prin scoatere subită chiar din programul noului guvern. Începe marea mistificare, ediția a II-a. La fel ca în 1989, se așteaptă dezumflarea „revoluției” din stradă printr-un același remake de înlocuire a liderilor compromiși de primă linie, cu cei din eșalonul doi. Diferențele scenariului sunt minore, în special prin modalitatea prin care acum „expirații” sunt aruncați peste bord, mai corect spus, trași peste bord fără voia lor, de activitatea DNA.

Privite din interior, partidele actuale au o organizare de lanț trofic. La capătul superior sunt răpitorii de vârf, cei care se aruncă asupra prăzii mari lipsite de apărare, banul bugetului public central, o sfâșie și se îndestulează lacom cu părțile cele mai apetisante. Parte dintre prădătorii vechi au fost deja vânați și băgați în cușcă, cum sunt Năstase, Hrebenciuc sau Fenechiu, iar pe cei noi, Udrea, Oltean sau Șova, îi vezi cum se zbat în prime time să scape din cătarea vânătorului.

Veriga inferioară este reprezentată de hiene, cei care se mulțumesc fie cu resturile de la ospățul șefilor, fie sfâșie vânatul de dimensiuni mici, bugete locale alocate pentru reparația școlilor, șpăgi la angajare, rude incompetente în funcții de conducere sau altele asemenea. Ori acum, tocmai această verigă se pregătește a fi lustruită și vândută drept marfă proaspătă. Tocmai pe motivul că nu are sânge pe bot, prezintă marele avantaj că nu a fost în prim planul opiniei publice sau organelor de cercetare, încât o poți ușor vinde ca nouă. Din păcate, acest eșalon doi este la fel de periculos acum ca și atunci, tocmai prin faptul că el nu poate fi anihilat în acest moment de DNA, fie din cazul aglomerării, fie pentru că, într-adevăr, se poate să nu fi furat. Încă. Problema lor este însă că nu au furat, dar nu din motive de conștiință, ci doar pentru că nu au fost în poziția favorabilă să o facă. În schimb, le este foarte foame, după ce ani de stat în preajma prădătorilor, au salivat de poftă, iar sucurile gastrice secretate în exces le provoacă arsuri care se pot calma doar prin îngurgitarea grabnică de ban public.

Toate speranțele oamenilor de bună-credință și care speră la igienizarea spațiului public sunt îndreptate acum către justiție, președintele Iohannis și primul-ministru Cioloș. Justiția face curățenie cât poate, este misiunea ultimilor doi ca aceasta să devină ireversibilă. Tot ei sunt responsabili ca restructurarea partidelor să nu se facă de mântuială. Dacă constată că nu pot împiedica acest lucru, trebuie să ofere măcar o alternativă. Altfel, totul este pierdut pentru încă un ciclu electoral.

Publicat în Adevărul în 29 noiembrie 2015

Comentează