Nevotatul

Hipercarne – Hypermeat Virgilius Moldovan Craiova, 2016.

Televizorul merge stingher în colțul camerei. Au trecut luni bune de când maeștrii manipulărilor prin așa-zisele canale de știri și-au atins scopul: am devenit dependent de doza zilnică de tâmpire. Așa cum la televizor se poate găti pe uscat (dry-cooker), tot acolo poți fi prostit pe uscat (dry-fooled). Telecomanda mi-a devenit lingurița cu care îmi dozez stările emoționale. Privesc canalul preferat unde invitații spun ce îmi place să aud, dar, din când în când, simt nevoia să adaug și o doză de enervare și agit lingurița prin canalele hipnotice. Într-un fel, acestea îmi dau o stare de siguranță, de lene intelectuală, nu există surprize, ci știu sigur că voi asista la o incantanție cu care tribul îl alunga pe zeul războiului K’uk’ulkan reîncarnat: B’ăs’escu, B’ăs’escu. Peste 5125 de ani, urmașii noștri decriptând vreun CD cu astfel de emisiuni, găsit adânc îngropat în jungla care va acoperi șoseaua București-Ploiești, vor ști cum s-a încheiat primul sfârșit al lumii și vor tremura de frica celui de-al doilea care îi paște. Vom fi considerați un fel de mayașo-daci corciți care au prevăzut cu precizie prima aliniere a planetelor și, în consecință, se vor pregăti înfrigurați să-și înfrunte Apoclipsa lor.
Alegerile parlamentare s-au încheiat. Rezultatele se cunosc și au curs râuri de comentarii pe marginea lor. Din punctul meu de vedere există o singură morală exprimată memorabil și candid de către noul Prim Ministru: unii sunt mai votați, iar alții mai nevotați. Despre votați știm deja că sunt unii penali, alții plagiatori, unii tați, alții fii, unii șefi, altele secretarele sau nevestele primilor. Parlamentul la români este o menajerie în care se regăsește întreaga societate. Așa cum nu ai nevoie musai să mergi în junglă pentru a cunoaște toată fauna, ci te poți duce la grădina zoologică să vezi animalele pădurii, așa și la noi, privești Parlamentul și vezi ca în oglindă întreaga societate. Sunt unii care vor spune (o și fac deja) că aceasta este democrația, în schimb eu cred că este mai degrabă expresia erorii originare a modului defectuos în care ne chinuim din ’89 să o reclădim. Nu spun că neapărat rolul conducător al oricărei forme de organizare socială, trebuie să aparțină exclusiv unei “elite”, dar cu certitudine acesta trebuie exercitat de acei reprezentanți care și-au demonstrat anterior într-un fel, calitățile umane și profesionale.

Sfatul bătrânilor era format nu din prostul sau hoțul satului, ci din cei care într-o viață dovediseră comunității că își poate lăsa soarta în mâna lor. Cultivarea ideii că putem fi conduși de un oier care și-a dovedit “geniul” latifundiar mânărind terenurile armatei, de către un repetent cu recidivă sau un turnător de rude cu acces la conturi secrete nu este rodul întâmplării, ci parte a strategiei lor bine gândite. Faptul că prin televizor se oferă pe de-a gata soluții sau verdicte, iar acestea sunt însușite pe nemestecate, este în bună parte efectul “confortului” intelectual spre care, din nefericire, foarte mulți tind. A gândi cu capul tău, culmea, în ciuda faptului că nu crează vreun disconfort de natură fizică (gen greață, durere, mâncărime) este evitat la fel cum bună parte dintre noi, cădem pradă lenei să nu facem jogging, deși este atât de sănătos. Asta se și speculează.
Pe bloguri, forumuri sau emisiuni, s-au consumat energii infinite în a găsi explicații de ce sunt mai votați de către români, votații de stânga. Nu ar fi oare mai degrabă momentul, în vederea unei schimbări reale, să se analizeze de ce nu sunt votați, nevotații de centru-dreapta? Vă propun o primă listă (cu certitudine incompletă) în cele ce urmează.

Alegătorul de dreapta este cusurgiu. Adună cinci intelectuali și garantat vor fi incapabili să-și aleagă pe cel mai merituos dintre ei. Alegătorul de stânga alege ce i se oferă. Nu se entuziasmează, dar dacă se dă gratis sau la promoție, e bun oricine.

Alegătorul de dreapta este un suspicios plin de dileme. Arată-i un înger și tot nu o să ți-l picteze, pentru că îi va bănui că ține ceva ascuns sub aripi. Alegătorul de stânga nu are dubii, ci doar convingeri. Dacă candidatul e garantat în poze de Vanghelie, de primar sau de Iliescu&Năstase e numai bun de ales.

Alegătorul de drepta este utopic. Nu va vedea niciodată soluția într-un confrate, ci așteaptă ca alesul să se pogoare adus de macara, așa ca un “deus ex machina”. Alegătorul de stânga este realist, vrea candidatul după chipul și asemănarea lui, adică dintre ei, pentru ei.

Alegătorul de dreapta este un teoretician exigent. Îți va face portretul perfect al parlamentarului ideal, dar care vai, nu corespunde nici unui candidat real, nici măcar lui însuși. Alegătorul de stânga e pragmatic, cine-i dă o pungă de mălai, un fular, un loc în tiribombă sau la Ministerul Marilor Manevre (parcă așa se numește ?!), e numai bun de votat.

Alegătorul de dreapta este contemplativ. Îi va încuraja pe alții să intre în bătălia electorală, dar nu va mișca un deget să ajute, cu excepția de a da like-uri pe Facebook, singura acțiune la care nu se calicește.

Alegătorul de stânga se implică: dă cu huo, votează dublu, și cu cartea de identitate, și cu cea de alegător, că doar de-aia are două, agită pancarte, rupe afișele contracandidaților preferaților lui.

Alegătorul de dreapta este un mic inchizitor. Dacă candidatul lui a fumat în WC când era mic, îl pedepsește și nu se deranjează să meargă să-l voteze. Alegătorul de stânga este uman și indulgent, ce dacă unu’ a furat terenurile unui institut de cercetare, are și el pe unul în neam care fură curent cu clișeul băgat în contor.

Ațipisem la televizorul care mergea stingher în colțul camerei și parcă din el o voce șoptită mă consola în vis: “Așa suntem noi, originalii, mai nevotați”.

Publicat în Gazeta de Sud pe 9 ianuarie 2013

Lasă un răspuns