Vara vrajbei noastre

Shakespeare International Theatre Festival 7×7 – Baczo Tunde Craiova, 2016.

Motto: “… iar tu, care nu ştii să trăieşti în sărăcie, n-ai să știi să trăieşti nici în îndestulare.”
John Steinbeck – “Iarna vrajbei noastre”

Majoritatea dintre noi am trăit în comunism. La scara istoriei, succesiunea orânduirilor sociale de la sclavagism, feudalism și capitalism a marcat de fiecare dată un progres semnificativ la nivel social. Comunismul este fără îndoială singura excepție de regres, un drum înfundat care în cele din urmă, i-a obligat pe cei care l-au urmat să facă calea întoarsă. Răspunsul pe care Ethan îl dă fiicei sale Ellen în romanul lui Steinbeck, este valabil pentru societatea românească care încă nu știe să trăiască în democrație, după “sărăcia” comunistă. Putem pretinde că suntem o democrație privind fotografia în care senatorul Cătălin Voicu, condamnat deja la 5 ani de închisoare, e adevărat că încă nedefinitiv, votează cu ambele brațe ridicate suspendarea președintelui țării? Cel mai sugestiv comentariu al acestei fotografii nu poate fi decât că “hoția suspendă democrația”.

Eroarea majoră pe care riscăm să o comitem comentând evenimentele petrecute în aceste zile și în cele ce urmează, este să personificăm, raportându-ne la nume și prenume reale. Ceea ce se întâmplă cu adevărat nu este un război între Băsescu Traian și Antonescu Crin sau Ponta Victor. Este războiul româno-român, în care “vrajba noastră” a căpătat dimensiuni pe care doar la începutul anilor ’90 le-a mai avut. Nu mi-am făcut niciodată “chip cioplit” dintr-un personaj politic, pentru că una dintre regulile de bază ale democrației este să nu îți pui speranța de mai bine în mâinile unei singure persoane, indiferent de cât de “providențială” pare la un moment dat. Neidolatrizarea unui personaj politic împreună cu conștința asupra vremelniciei sale sunt unica soluție pentru o judecată lucidă a bunelor și relelor sale. Starea de normalitate a unei democrații se atinge doar când parte semnificativă din populație nu poate să-ți spună rapid și exact cine este președintele sau primul-ministru, dar știe cu precizie în ce direcție merge.
Ca să le ușurez munca celor care vor comenta ceea ce scriu, le recunosc anticipat că sunt “băsist”, “pdl-ist împuțit”, “portocaliu în cerul gurii” etc. Problema este că folosind acest tip de muniție, replica va veni cu același calibru, “usl-inoși”, “copy/paste”, “hoților”, uitând că adevăratul front pe care se poartă astăzi bătălia este cu totul altul, în care referendumul nu decide dacă un Băsescu rămâne sau nu președinte, ci plasarea noastră fie în Europa fie într-un continent incert în care se mai află Belarusul sau țări sud-americane.
Românii și-au construit în douăzeci de ani o linie Maginot de apărare a democrației, dar care la fel ca celebrele fortificații franceze din cel de-al doilea război mondial, își dovedește astăzi inutilitatea în fața asaltului forțelor nedemocratice. Exercițiul cultivării reflexului câinelui pavlovian de către o mass-medie aflată în solda celor mai rapace figuri, prin care seară de seară aprinderea becului prin difuzarea unor emisiuni decerebrate și-a atins scopul urmărit ca simpla pronunțare a unor nume să provoace furie și ură nestăpânite. La adăpostul reflexului obținut, bună parte dintre români rămâne indiferentă la tentativele unora de a scăpa de judecata dreaptă a faptelor lor infracționale, la încălcarea regulilor și legii, tolerând inconștient abuzul prin amăgirea că nu îi privește atâta vreme cât primesc un spor la leafă sau pensie.
Încleștarea care urmează este inegală, pentru că într-una din tabere există și au existat complicități vinovate, pactizare pe față sau ascuns cu “inamicul”. Declanșarea urmăririi penale sau chiar pronunțarea de condamnări a răspândit panica inclusiv în rândul multora dintre cei care au asigurat guvernarea până mai ieri. Alegerea între a păstra un guvern la putere și a risca să intri la închisoare a fost ușoară, iar “trântirea” guvernului urmată de cea a președintelui a devenit consecința logică. PDL plătește binemeritat prin rezultatul votului de la ultimele alegeri locale. M-aș bucura ca aroganța, incompetența și necinstea celor care se vor fi aflat la adăpostul unui partid aflat la guvernare să deconteze individual și să dispară de pe scena publică. Acum însă, mult mai important este de aflat dacă oamenii de bună-credință sunt capabili să profite de asediul democrației și să se regrupeze într-o inițiativă politică curată care să ne scoată pe toți, răi și buni, la liman. Aceasta este adevărata miză, iar răspunsul nu îl vom afla neapărat la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012. La sfârșitul zilei vom ști doar dacă putem spera sau resemna.

Lasă un răspuns